Tulum, tarâmul zorilor de zi

15 Dec 2020

Tulum este un mic oraș de pe coasta caraibeană a Mexicului. Este un loc magic. Unii spun că este așa pentru că, în urmă cu 66 milioane de ani, un asteroid a lovit planeta chiar acolo, eveniment care a dus la dispariția dinozaurilor și instaurarea erei glaciare. Mai spun și că energia masivă a acelui impact mai este încă stocată în zonă. Alții îl numesc un loc magic pentru că este înconjurat de ape: marea, mlaștinile, ploaia și o rețea enorma de râuri subterane. În Tulum ești încercuit din toate părțile de ape, la propriu, iar apele adânci aduc la suprafață emoții adânci

Tulum sau Zama, după cum se numea pe vremea civilizației Maya (însemnând zori de zi) era centrul spiritual al mayașilor, ale căror temple impresionante stau încă mărturie sacralității zonei. Mayașii nu locuiau însă aici. Poate că energia locului era mult prea puternică pentru viața de zi cu zi. Dintr-un motiv sau altul, Tulum este așezat pe un vortex energetic, este un loc cu o putere incredibil de mare în care energia este extrem de luminoasă, dar, în același timp, și foarte întunecată. Este un loc în care stai ca pe ace și care te forțează să scoți la lumină tot ceea ce încă mai încerci să ascunzi.  

Este un loc în care vii ca să te întâlnești cu cele mai lăuntrice locuri din tine.

Exact asta am făcut și eu. Mi-am deschis larg brațele și am primit toate cadourile pe care mi le-a dat orășelul acesta, așa cum au venit ele, atunci când au ales ele să vină, într-o ordine fără de ordine, dar perfectă.

Am ascultat bătăile de tobe ale șamanului într-o ceremonie străveche de sauna tradițională – Temazcal, după cum îi spun ei– o ceremonie tradițională în care se nasc copiii și renasc adulții. Era seara zilei mele de naștere, și ce zi a fost!

Am băut cacao în timpul altei ceremonii sacre, iar spiritul arbustului mi-a arătat ce însemna de fapt iubirea de sine. Am descoperit minunata forță a vieții care sălășluiește în zona buricului, în cursul unui ritual Sobada Maya, un masaj mayaș special prin care îți sunt realiniate toate organele interne. Am făcut cunoștință cu vindecători mayași înzestrați cu daruri magice și m-am minunat de puterea ceremoniilor lor.

Am făcut cunoștință și cu magicul copal, un fel de tămâie care ține țânțarii la distanță, dar care îți curăță și câmpul spiritual. Am descoperit puterea obsidianului, o rocă vulcanică care nu este originară din partea locului, dar care era mult apreciată și intens folosită de ei pentru curățare și protecție energetică. Am înotat în marea călduță și am explorat adâncimile reci și întunecate ale râurilor subterane. Am dansat pe plajă, am mers desculță ore întregi, am privit soarele cum răsare și cum apune, apoi din nou cum răsare și cum apune.

Am învățat lucruri noi despre copacii din mangrove, despre cei cu puteri tămăduitoare și despre cei care te pot otrăvi. Am vizitat un crocodil la casa lui din mangrove și când am văzut că nu era acasă am înotat mai departe, ușurată. Am văzut delfini în mare și o broască țestoasă uriașă care a scos capul din apă să ia o gură de aer chiar lângă barca noastră. Am întâlnit cai care m-au făcut să plâng pentru că ei mereu reușesc să mă facă să plâng atunci când au mesaje profunde pentru mine. Am căzut la pace cu unele părți din mine pe care le credeam complet inaccesibile. L-am întâlnit pe Kukulcan, străvechiul șarpe cu pene pe care îl cunoșteam sub numele de Quetzalcoatl și am contemplat fermecată templul său din Chichen Itza, una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Am urcat trepte sacre către temple sacre și am simțit cum urc spre propriul meu suflet.

Am gustat mâncarea și mi-am hrănit trupul. Mi-am deschis inima, iar vântul mi-a deschis-o și mai tare. M-am pierdut într-un labirint de capcane de vise până când am realizat că într-adevăr și eu mi-am prins visul între palme. Am ascultat valurile vorbindu-mi și le-am șoptit, la rândul meu: mulțumesc!

Și pelicanii au zburat deasupra mea, toți nouă, unul câte unul, în șir indian…

Iar chiar înainte de plecare, Tulum, orașul zorilor, mi-a mai oferit un dar final.

În ultima zi cu lună plină petrecută acolo, m-am trezit dimineața devreme să admir răsăritul. Numai că cerul era întunecat, iar norii grei ascundeau soarele. M-am simțit dezamăgită și primul meu impuls a fost să mă bag la loc în pat. Până la urmă, după toate probabilitățile, cerul ar fi rămas întunecat cel puțin pentru încă vreo oră, iar după aceea ar fi fost oricum prea târziu să mai prind răsăritul.

Am hotărât, totuși, să nu mă mișc de acolo. Am ales să mă concentrez pe faptul că, deși nu îl puteam vedea, soarele răsărea, dincolo de nori. Am privit o vreme în liniște norii, care au început apoi să se despartă, lumina să pătrundă printre crăpături, iar răsăritul să se facă, încet-încet, simțit.

Cum stăteam cu ochii ațintiți asupra luminii, aceasta devenea din ce în ce mai puternică. Norii încă mai erau acolo, dar crăpăturile dintre ei se lărgeau, la rândul lor, lăsând lumina să se strecoare în nuanțe intense de mov, roz și portocaliu. Dincolo de nori, soarele răsărea în toată splendoarea lui.

Și astfel am ajuns să înțeleg, încă o dată, că așteptările noastre ne creează realitatea. Putem să ne concentrăm pe nori sau pe lumină, alegerea ne aparține. Și, la fel cum fizica cuantică a demonstrat că observatorul influențează rezultatele experimentelor observate, și noi influențăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Ceea ce gândim, devine realitate.

Iar acest mesaj a fost ultimul cadou al orașului Tulum pentru mine:

Concentrează-te pe lumina care răzbate dintre nori. Va deveni și mai puternică. Concentrează-te asupra binelui, a ceea ce funcționează, a ceea ce este posibil. Concentrează-te pe gratitudine, pe bucurie, pe iubire. Și pe măsură ce vei face asta, ele se vor înmulți.

Abonează-te la newsletter!

Primește noutăți despre evenimente, oferte speciale și lansări de cărți sau cursuri.